Turneul Aventuri la pescuit 2007
Regulament de organizare a concursurilor Open


Pescuitul sportiv de competiţie cu momeli artificiale se referă la concursurile Open, în care competitorii folosesc lanseta, mulineta şi momeli artificiale (voblere, năluci suple, momeli metalice etc., cu excepţia momelilor de tip "muscă artificială") şi în care se respectă un set standard şi aprobat de reguli, care va permite stabilirea unui clasament final şi acordarea de puncte care vor conta în clasamentul general al Trofeului Aventuri la pescuit.

Se va avea în vedere ca taxa percepută concurenţilor să nu depăşească 125Ron/zi/concurs.
Un concurs va avea cel puţin trei manşe, de minim trei ore fiecare, desfăşurate pe perioada a două zile. Toate concursurile se vor organiza obligatoriu în maniera "prinde şi eliberează".
Organizatorul va anunţa cu cel puţin treizeci de zile înainte de data desfăşurării etapei:
- programul, regulamentul competiţiei şi detaliile tehnice de desfăşurare (harta, sectoare, etc);
- taxa de înscriere în concurs;
Accesul la antrenament pe pista de concurs este permis până în ziua de concurs.

 

Reguli generale
1. Este permisă doar folosirea momelilor artificiale - voblere, năluci suple, momeli metalice etc. Nu sunt permise momelile de tip "muscă artificială".
2. Concursurile se vor desfăşura din barca individuală cu rame. Toate bărcile vor fi dotate obligatoriu cu ancoră. Organizatorul nu este obligat să asigure bărci şi ancore concurenţilor.
a- Bărcile pneumatice cu o singură cameră gonflabilă nu sunt admise în concurs.
b- Nu sunt admise în concurs bărci cu o lungime mai mare de 4,5 m.
3. Barca poate fi echipată cu motor electric. Folosirea motorului electric este permisă pe toată durata concursului.
4. a- În timpul manşei, concurenţii nu pot pescui la mai puţin de 25 de metri unul de altul;
b- Ieşirea unui concurent pe mal în timpul manşei se poate face doar în caz de forţă majoră (pierderea ancorei, deteriorarea bărcii sau a mijloacelor de propulsie, nevoi fiziologice, agăţarea nălucii pe mal) şi numai în prezenţa arbitrului.
5. Nu este permis sub nici o formă pescuitul de pe mal.
6. Nu este permis accesul şi pescuitul în afara sectorului de concurs.
7. Un concurent nu poate pescui decât cu o singură lansetă, în orice moment al concursului, dar poate avea un număr nelimitat de echipamente de rezervă (lansete, mulinete, năluci etc.). Lansetele de rezervă pot fi ţinute montate la îndemână, dar cu năluca fixată de lansetă.
8. Nu este permis pescuitul la trenă.
9. Nu sunt permise folosirea simultană pe acelaşi forfac a două sau a mai multor năluci.
10. Este permisă folosirea sonarului şi a dispozitivelor de măsurare a adâncimii apei.
11. Folosirea minciogului sau a gripului este permisă doar concurenţilor.
12. a- O captură este considerată validă chiar dacă înţeparea a fost în exteriorul gurii.
b- Înţeparea intenţionată (japca) din exterior a peştelui este strict interzisă.
13. Peştii morţi nu se punctează.
14. Sarcina păstrării capturilor în stare vie, înainte de măsurare, revine în întregime concurentului.
15. Nu este permisă nădirea, cu excepţia substanţelor ce se pot aplica pe suprafaţa nălucilor.
16. Concurenţii nu pot primi sau schimba între ei nici un fel de echipament de pescuit în timpul desfăşurării manşei, cu excepţia bărcii, ancorei, motorului, bateriei sau a vâslelor, în caz de forţă majoră şi numai prin intermediul unui arbitru sau organizator.
17. a- După semnalul de încheiere a manşei, concurenţii trebuie sa înceteze pescuitul.
b- Dacă există peşti în dril, aceştia vor puncta numai în cazul în care sunt scoşi din apă în maximum 10 minute de la semnalul de încheiere a manşei.
18. Concurenţii vor aştepta semnalul de start al manşei într-o zonă neutră, într-un perimetru stabilit de organizatori.

Organizare si arbitraj
19. Desfăşurarea concursului va fi condusă de un Comitet de organizare format din:
- preşedinte;
- şef arbitrii;
- observator AVP.

20. Comitetul de organizare este singurul în măsură să judece contestaţiile şi să ia măsuri de descalificare sau depunctare a unui concurent, în cazul unei încălcări a regulamentului.
a- Orice contestaţie sau abatere de la regulament din timpul unei manşe trebuie adusă la cunoştiinţa celui mai apropiat arbitru, care va informa Comitetul de organizare. După terminarea manşei, contestaţia va fi facută în scris.
b- contestaţiile la sfârşitul manşelor se fac direct Comitetului de organizare.
c- pentru ca o contestaţie să fie luată în considerare, aceasta trebuie să fie depusă în scris Comitetului de organizare, în cel mult o jumătate de oră de la sfârşitul ultimei manşe. Taxa pentru contestaţie este de 30RON. Aceasta va fi înapoiată contestatarului dacă faptele din contestaţie sunt confirmate. În caz contrar, taxa revine asociaţiei organizatoare.
21. Organizatorul va asigura pe toata durata concursului cel puţin un arbitru la zece concurenţi / sector şi câte un arbitru-şef pe fiecare sector. Notarea rezultatelor individuale se va face pe fişa tip, în trei exemplare. Organizatorii vor afişa rezultatele parţiale şi finale.
22. În caz de vreme nefavorabilă, ce poate pune în pericol viaţa concurenţilor (furtună, vânt foarte puternic), Comitetul de organizare este obligat să întrerupă desfăşurarea manşei. Dacă o manşă este întreruptă după cel puţin o oră de la începutul ei, atunci manşa este considerată valabilă. În caz contrar, manşa poate fi amânată sau anulată.

Sancţiuni
23. Nu este permisă obstrucţionarea celorlalţi concurenţi. În cazul în care un pescar încurcă alt pescar sau are un comportament nesportiv, va primi un avertisment. La următoarea abatere, concurentul vinovat va fi descalificat din concurs.
24. Concurenţii pot primi următoarele sancţiuni:
a- avertisment, pentru încălcarea unuia dintre articolele 4, 6 si 17a.
b- descalificare din concurs, pentru încalcarea unuia dintre articolele 1, 5, 7, 8, 9, 11, 12b, 15, 16  sau primirea celui de-al doilea avertisment pentru încalcarea articolelor 4, 6 si 17a. Avertismentele se cumulează de la o manşă la alta, numai pe durata unui concurs.
c- descalificarea din circuitul concursurilor Trofeul Aventuri la pescuit, în cazul în care concurentul încearcă să-şi creeze avantaje prin fraudă.
d-. La cinci avertismente primite de un concurent în timpul desfăşurării turneului, acesta va fi exclus din ediţia respectivă.

Punctaj si clasament
25. Pista de concurs se împarte într-un număr de sectoare astfel încât într-un sector să fie minim 15 concurenţi. Numărul de sectoare se stabileşte de comitetul de organizare al etapei respective.
26.  a. Speciile care punctează şi dimensiunile lor minime sunt: ştiucă (40 cm), biban (15 cm), şalău (40 cm), somn (50 cm), clean (20 cm), păstrăv (20 cm), avat (30 cm).
b. Pentru fiecare peşte punctabil prins, concurentul va primi 1 punct pentru fiecare centimetru, peştii măsurându-se între extremităţi, fără a se rotunji în plus rezultatul măsurării. (de exemplu, un peşte de 26,1 cm are 26 puncte, la fel ca unul de 26,9 cm).
27. Dacă un arbitru scapă un peşte prins de un competitor înainte de a-l măsura, va nota aceasta în foaia de arbitraj, iar concurentul va primi un punctaj egal cu media capturilor din aceeaşi specie ale tuturor concurenţilor din sector, în manşa respectivă.
28. Punctele totale acordate unui concurent într-o manşă se obţin prin cumularea punctelor fiecărei capturi (de exemplu, dacă un concurent a prins un peşte de 22,5 cm, unul de 31,2cm, altul de 36,9 cm şi încă unul de 52,6 cm, acesta va acumula 22+ 31+ 36+ 52= 141 puncte)

• Clasamentul pe fiecare manşă / sector
29. Pentru fiecare manşă, se face un clasament separat pentru fiecare sector. Cel care care va totaliza cele mai multe puncte va avea 1 punct/manşă; locul 2 = 2 puncte, locul 3 = 3 puncte ş.am.d.
30. Concurenţii care, într-o manşă, nu se prezintă sau nu au nici o captură primesc un loc egal cu media aritmetică a locurilor neacordate, ce corespund concurenţilor care nu au prins (de exemplu, sunt 30 concurenţi într-un sector, dintre care doar 12 au prins peşti punctabili. Primii 12 vor acumula puncte de manşă de la 1 la 12 puncte. Urmatorii 18 vor avea acelaşi punctaj (13+30)/2=22,5 puncte.)
31. Dacă un concurent se retrage în cursul manşei, capturile făcute până în acel moment sunt valabile.
32. Dacă doi concurenţi sunt la egalitate într-o manşă, ei vor fi departajaţi după numărul de avertismente primite, apoi după capturi, iar în cazul în care egalitatea persistă vor avea acelaşi punctaj în manşă, iar locul imediat următor nu se acordă.

• Clasamentul final al concursului
33. Clasamentul final al concursului se stabileşte prin însumarea locurilor ocupate de concurenţi în manşe. Primul loc în concurs se acordă concurentului cu numărul cel mai mic cumulat de puncte/manşă.
34. Dacă în clasamentul final doi concurenţi sunt la egalitate, departajarea se face pe baza totalului punctelor ale capturilor din concurs. Daca egalitatea persistă, primează numărul de capturi, iar dacă egalitatea continuă, departajarea se face pe baza celei mai mari capturi.

• Punctele acordate pentru Trofeul Aventuri la pescuit
35. În final, se stabileşte clasamentul pe puncte de etapă, care contează în clasamentul Trofeului Aventuri la pescuit, după următoarea regulă: locul 1 primeşte un număr de 20 puncte; locul 2, 19 puncte; locul 3, 18 puncte; ş.a.m.d până la locul 20, care primeşte 1 punct.
36. Numai concurenţii care au punctat în cel puţin o manşă pot primi puncte în clasamentul Trofeului Aventuri la pescuit pentru concursul respectiv (de exemplu, dacă într-un concurs doar cinci concurenţi au prins capturi punctabile, aceştia vor ocupa locurile de la 1 la 5, primind 20 - 19 - 18 - 17 - 16 puncte în clasamentul Trofeului. Celălalte puncte, de la 15, inclusiv, în jos, nu se mai acordă.)

Declinarea răspunderii în caz de accident
37. Orice ieşire pe apă implică riscuri inerente (pericol de înec etc.), pe care, este de la sine înţeles, că orice participant la concurs şi le asumă. Se recomandă tuturor concurenţilor să poarte vesta de salvare în permanenţă. Organizatorii nu pot fi traşi la răspundere în caz de accident.

 

Clasamentul Turneului Aventuri la pescuit

Prin cumularea punctelor corespunzatoare fiecarui concurs, se stabileste clasamentul partial, respectiv final, al Turneului AvP. Clasamentul va lua in considerare cele mai bune sase clasari din cele opt etape pentru fiecare participant. În caz de balotaj pentru unul sau mai multi concurenti, departajarea se va face in functie de urmatoarele criterii:
• numarul de concursuri la care a participat concurentul, avand prioritate cel care a participat la un numar mai mare de concursuri;
• constanta: numarul de clasari “in puncte”;
Daca egalitatea persista, concurentii vor fi departajati dupa numarul de capturi prinse in total in timpul etapelor (concursurilor) la care au participat.
Clasamentul final se va stabili la sfarsitul ultimei etape, Cupa Salmo / Energofish. Cel care a acumulat cele mai multe puncte in clasamentul general va fi castigatorul trofeului Aventuri la pescuit. Primii cinci clasati vor forma lotul Aventuri la pescuit de spinning care va participa in 2008 la una dintre competitiile internationale de spinning – primii patru fiind titulari, iar urmatorul  – rezerva.

Etape AVP 2007

I . 14-15 aprilie. Ghioroc
Cupa West Spinning Open

II . 12-13 mai. Valea Argovei
Cupa Valea Argovei

III . 2-3 iunie.Gostilele
Cupa Anglers XXI

IV. 14-15 iulie. Belis Fantanele
Cupa Romtravel

V. 4-5 august. Tileagd – Alesd
Cupa Tileagd 2007

VI. 1-2 septembrie. Gilau – Tarnita
Cupa celor 3 lacuri

VII. 29-30 septembrie. Rogojesti
Cupa Thymallus

VIII. 13-14 octombrie. Sarulesti
Cupa Salmo


RSS
©2008 pescarul.com
Toate drepturile rezervate.